Agenda Constructiilor
Luni, 05 Mai 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Info-Santiere - Primaria Sectorului 3 va construi un park&ride de 92 milioane euro, la Republica
Primaria Sectorului 3 va construi un park&ride de 92 milioane euro, la Republica
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 05 Mai 2025 13:08
Primaria Sectorului 3 a lansat in licitatie publica un contract de lucrari de 462 milioane de lei (92 milioane de euro), fara TVA, pentru constructia unei parcari de tip park & ride (S-tehnic+2S+P+8E) in zona Republica. Potrivit proiectului tehnic, cladirea va avea o amprenta la sol de 8.146 mp si o suprafata desfasurata totala de 100.225 mp, cu 2.616 locuri de parcare (inclusiv 128 pentru persoane cu dizabilitati si 6 pentru masini electrice). Constructia va fi formata din doua tronsoane cu un rost de dilatatie de 20 cm. Circulatia pe verticala va fi asigurata prin scari din beton armat cu rampe drepte si podest intermediar, amplasate asimetric. Accesul autovehiculelor se va realiza prin doua rampe elicoidale cu dublu sens.
Proiectant general al parkingului este asocierea Vego Concept Engineering (lider) - Vego Design Expertise - Reflex Design & Consulting - Urban Scope, iar devizul general a fost intocmit de Quadratum Architecture.
Valoarea totala a investitiei conform indicatorilor tehnico-economici ajunge la 573,4 milioane de lei (inclusiv TVA).
Durata de proiectare si executie a lucrarilor este prevazuta la 18 luni de la emiterea Ordinului de incepere.
Pentru a participa la licitatie, companiile interesate trebuie sa dovedeasca o medie a cifrei de afaceri generale pentru cel mult ultimele trei exercitii financiare disponibile (2022-2024) in valoare de minimum 460 de milioane de lei. De asemenea, ofertantii trebuie sa fi realizat si dus la bun sfarsit, in ultimii 5 ani, lucrari similare cu o valoare cumulata de cel putin 460 de milioane de lei (fara TVA), in cadrul a maximum 5 contracte.
Ofertele vor fi departajate pe criteriul celui mai bun raport calitate-pret, componenta financiara avand o pondere de 40% in punctaj, iar cea tehnica de 60%, astfel: experienta detinuta de managerul de proiect (10%) si de seful de santier (10%), planul de management al calitatii lucrarilor executate (15%), experienta profesionala a mnagerului in controlul calitatii (10%) si perioada de garantie a lucrarilor (15%).
Termenul-limita pentru depunerea ofertelor de participare la licitatie este stabilit la data de 26 mai 2025, ora 15:00.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMhiltiRAWLPLUGTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 189 (Martie-Aprilie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EURO BUILD
Arduro
KADRA
CDS
SSAB
concelex
quadratum
Eco Garden Construct
TECNIC
BogArt
Ubitech
strabag nivel 1
ELECTROGRUP
AED
VEGO
Daikin
leviatan
SIGM
noark
EDIT-Structural
GEWISS
theda mar
MAKITA
MCA
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
inoconstruct

pereti cortinaTamplarie Aluminiu.ro Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<