Infrastructura
Publicat de Simona Ene
11 Oct 2013 14:43
|
 Societatile de constructii interesate de contractarea unui proiect de infrastructura rutiera in valoare totala de 2,48 miliarde lei (peste 551 milioane de euro), fara TVA, mai pot depune documentatiile de ofertare pana la data de 28 octombrie a.c., termenul fiind prelungit recent de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR). Obiectivul de investitii vizeaza proiectarea si constructia tronsonului de autostrada ce face legatura intre localitatile Sebes si Turda, cu o lungime totala de 70 km. Traseul a fost impartit in patru sectiuni, astfel: lotul I, cu o lungime de 17 Km (in valoare de 570 milioane de lei), lotul al II-lea (24,25 Km - 669 milioane de lei), lotul al III-lea (12,45 Km - 483 milioane de lei), lotul al IV-lea (16,3 Km - 532 milioane de lei). Durata de implementare a proiectului este de 70 de luni, din care 4 luni vor fi alocate proiectarii, 18 luni executiei si 48 de luni perioadei de garantie. Proiectul este finantat din Fondul de Coeziune (ce va asigura 85% din valoarea totala) si din surse de la bugetul de stat (15%). Atribuirea lucrarilor se va efectua in functie de oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, o conditie importanta pe care trebuie sa o indeplineasca firmele de antrepriza fiind ca veniturile din ultimii trei ani sa se situeze, in medie, in jurul valorii de 500 milioane de lei anual. Pentru informatii suplimentare, www.cnadnr.ro
|