TPF INGINERIE va superviza lucrarile pentru A1 Sectiunea 3 (Cornetu-Tigveni) Imprimare
Infrastructura Publicat de Elena Icleanu 03 Sep 2025 12:54
TPF Inginerie, alaturi de compania TPF Spolka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia ca tert sustinator, va asigura serviciile de supervizare a lucrarilor la sectiunea 3 Cornetu - Tigveni (37,4 km) a autostrazii A1 Sibiu - Pitesti. Valoarea de atribuire a contractului este de 64,2 milioane de lei (fara TVA), iar durata de implementare a acestuia este de 191 de luni, din care 12 luni pentru supervizarea etapei de proiectare, 55 de luni pentru faza de executie a lucrarilor si 124 de luni supervizarea pentru perioada de garantie.
Lucrarile pe santierul sectiunii 3 Tigveni - Curtea de Arges au inceput in toamna anului trecut si sunt in executie, antreprenor general fiind asocierea Webuild - Tancrad si avand ca proiectant compania Tecnic Consulting Engineering. Contractul de executie are valoarea de 5,32 miliarde lei (fara TVA).
Sectiunea 3, Cornetu - Tigveni, implica lucrari complexe de inginerie din cauza terenului dificil, incluzand peste 12 km de poduri, pasaje si viaducte, mai mult de 25 km de lucrari de consolidare, doua noduri rutiere (la Cornetu si Valeni) si un ecoduct care va traversa raul Olt, calea ferata si DN7. 
Potrivit datelor Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, la finalul lunii august 2025 lucrarile erau la un stadiu fizic de 6,7%, pe santier fiind mobilizati circa 1.200 de muncitori si 250 de utilaje. 
Lucrarile de proiectare a Lotului 3 au inceput in luna februarie 2023, termenul prevazut pentru deschiderea circulatiei fiind in cursul anului 2028.