ARMSTRONG: Crestere de doua cifre si revizuire pozitiva a estimarilor pentru 2025 Imprimare
Producatori & Furnizori Publicat de Ovidiu Stefanescu 17 Nov 2025 06:00
Armstrong World Industries - grup specializat in dezvoltarea de solutii arhitecturale pentru spatii interioare si exterioare - a anuntat rezultate bune pentru trimestrul al treilea din 2025, marcate de cresteri de doua cifre ale vanzarilor si profitului. Cifra de afaceri a avansat cu 10%, pana la 425 milioane USD, reflectand evolutia puternica din segmentele Architectural Specialties (+18%) si Mineral Fiber (+6%). Venitul operational a sporit cu 5%, atingand 117 milioane USD, iar EBITDA ajustat a crescut cu 6% si a cumulat 148 milioane USD. Marja EBITDA ajustata s-a mentinut robusta, stabilizandu-se la 34,7% din vanzari, in pofida presiunilor legate de costurile de productie si de cheltuielile generale mai ridicate. Castigul diluat pe actiune (EPS) a urcat cu 13%, la 1,98 USD, in timp ce EPS ajustat a ajuns la 2,05 USD. Managementul companiei a declarat ca rezultatele demonstreaza forta modelului de afaceri si eficienta operationala a companiei, care a reusit sa compenseze provocarile pietei prin executie comerciala si inovatie continua. Divizia Mineral Fiber, cea mai mare din portofoliu, a raportat vanzari de 274 milioane USD, in crestere cu 6,2% fata de anul anterior, datorita unei valori medii pe unitate (AUV) mai ridicate si unei usoare majorari a volumelor. Segmentul Architectural Specialties a consemnat o crestere de 17,6% a vanzarilor, pana la 151 milioane USD, impulsionata de achizitiile 3form si Zahner realizate in 2024 (care au contribuit cu 16 milioane USD). In primele noua luni ale anului, fluxurile de numerar din activitati operationale au crescut cu 36%, iar cele combinate din operatiuni si investitii s-au dublat, pe fondul castigurilor mai mari si al economiilor fiscale rezultate din reforma federala din 2025. Fluxul liber de numerar a avansat cu 22%, confirmand disciplina financiara a companiei. In perspectiva, au fost majorate estimarile, avand in vedere cresterea de 14% a vanzarilor si de 15% a EBITDA ajustat in primele noua luni. Expertii Armstrong preconizeaza extinderea marjelor in ambele divizii, sustinuta de eficienta operationala, integrarea achizitiilor recente si generarea consistenta de numerar. De reamintit faptul ca in Romania, produsele pentru constructii promovate de Armstrong sunt disponibile prin intermediul reprezentantei Armstrong Building Products BV, din Bucuresti. Distributia sistemelor pentru plafoane se realizeaza de firme precum Arca Studio Construct, Menatwork, Baustoff+Metall, Euro Marketing Building Products, Ravago si Siniat.