Agenda Constructiilor
Miercuri, 01 Octombrie 2025
ABONARE REVISTE
Home
CARS SA: Fonduri de 15,6 milioane de euro pentru o linie de productie Imprimare Email
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 16 Iun 2011 09:05
Producatorul de caramida Cars SA, din localitatea Tarnaveni, va investi 15,6 milioane de euro pentru constructia unei noi linii de productie a blocurilor ceramice, avand o capacitate de 700 de tone pe zi. Societatea a primit, recent, notificarea de aprobare referitoare la indeplinirea criteriilor de conformitate administrativa si de eligibilitate, in cadrul procedurii de selectie a proiectului respectiv, pentru care a solicitat fonduri europene prin intermediul Programului Operational Sectorial (POS), Axa 4, referitoare la cresterea eficientei energetice si a sigurantei in aprovizionare, in contextul combaterii schimbarilor climatice. Schema de finantare prevede acordarea unor fonduri nerambursabile care sa reprezinte 50% din valoarea investitiei. "Aceasta este prima si cea mai importanta etapa de selectie. Contractul efectiv urmeaza a fi semnat dupa indeplinirea tuturor conditiilor prevazute pentru aceasta schema de finantare", a precizat Ioana Vulcu, director general al companiei.
Cars SA este cotata in cadrul Bursei de Valori Bucuresti din 2003, anul trecut inregistrand o cifra de afaceri de 13,7 milioane de lei, in scadere cu 20% fata de nivelul din 2009. Numarul de angajati s-a diminuat, de asemenea, de la 238 de persoane in 2009 la 193 in 2010. Pentru informatii suplimentare, www.sccarssa.ro
 
TotalEnergieshiltiBIMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
AUGUST 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 192 (August 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
GEWISS
DRS
BogArt
strabag nivel 1
SIGM
KADRA
noark
EDIT-Structural
EURO BUILD
TECNIC
CDS
ELECTROGRUP
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
Daikin
theda mar
AED
leviatan
Arduro
Eco Garden Construct
concelex
MCA
CONCEPT STRUCTURE
Acvatot 2019
Ubitech

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor