Agenda Constructiilor
Joi, 29 Mai 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Actualitatea interna - Chimcomplex, Saint-Gobain Glass si Daw Benta primesc ajutor de stat pentru investitii
Chimcomplex, Saint-Gobain Glass si Daw Benta primesc ajutor de stat pentru investitii
Actualitatea interna Publicat de AG&F 28 Mai 2025 16:00
MF finanteaza cu peste 1 miliard de lei proiecte de investitii in sectoare importante din economia romaneasca. Finantarea de peste 1 miliard de lei a fost acordata de Ministerul Finantelor sub forma ajutorului de stat stabilit in baza schemei prin H.G. nr.300/2024 avand ca obiectiv dezvoltarea regionala prin stimularea realizarii de investitii. Reamintim ca, in perioada 29 iulie – 9 septembrie 2024, MF a lansat prima sesiune de depunere online a cererilor de acord pentru finantare in baza schemei de ajutor de stat instituita prin H.G. nr.300/2024, care s-a bucurat de un interes crescut din partea mediului de afaceri, fiind depuse 45 cereri de acord pentru finantare. Bugetul alocat sesiunii a fost de 1,5 miliarde lei.
Pe baza punctajului obtinut, pana in prezent, MF a semnat finantarea a 9 proiecte de investitii in valoare de 2,381 miliarde lei, iar ajutorul de stat aprobat este de peste 1,012 miliarde lei.
"Sustinerea cresterii economice prin investitii in sectoarele cheie, echilibrarea balantei comerciale si reducerea deficitelor gemene vor fi cele mai importante sarcini ale guvernelor in urmatorii zece ani. Politicile gresite au dus la o situatie greu de gestionat. In foarte multe sectoare consumul depaseste productia autohtona, motiv pentru care investitiile au devenit esentiale. Anul acesta, Ministerul Finantelor a acordat finantare pentru sapte investitii mari, care se adauga celor doua proiecte aprobate anul trecut. Sunt investitii in industria agroalimentara, chimica, auto, aeronautica si in prelucrarea sticlei, care, impreuna, depasesc 2 miliarde de lei, din care peste 1 miliard de lei reprezinta ajutor de stat. Astfel, contribuim la echilibrarea balantei comerciale a Romaniei, prin reducerea importurilor si cresterea exporturilor, iar efectul multiplicator al proiectelor va fi unul considerabil.” – a declarat viceprim-ministrul, ministrul Finantelor, Tanczos Barna.
Societatile care au primit ajutor de stat sunt: Chimcomplex SA Borzesti, Pirelli Tyres Romania, Omnia Europe SA, Saint-Gobain Glass Romania, Rosavis Prod, Messer Romania Gaz, Universal Alloy Corporation Europe, SC T AND T Agrifarm si Daw Benta Romania.
In prezent, in raport cu bugetul ramas disponibil si prevederile legale, specialistii din cadrul departamentului de ajutor de stat analizeaza, in ordinea punctajului obtinut, 9 cereri de acord pentru finantare cu o valoare a investitiilor de peste 1,048 miliarde lei pentru care se solicita ajutor de stat in valoare de 486,07 milioane lei.
 
Informatii de background
Schema de ajutor de stat instituita prin H.G. nr.300/2024, pentru stimularea dezvoltarii regionale prin investitii ale caror costuri eligibile depasesc 50 milioane lei, are un buget total de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Scopul demararii schemei este sa stimuleze cresterea economica prin sprijinirea investitiilor in tehnologii noi si sustenabile si, totodata, sa incurajeze dezvoltarea antreprenoriala. De asemenea, impactul social al schemei este unul important pe termen lung, avand in vedere ca proiectele finantate prin schema de ajutor de stat vor duce la dezvoltarea activitatilor economice ale intreprinderilor situate in regiunile mai putin dezvoltate, utilizarea produselor si serviciilor oferite de furnizorii locali.
Acordurile de finantare se vor emite pana la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza in perioada 2025-2032.
Cererile de acord pentru finantare depuse in sesiune se ordoneaza descrescator pe baza unui punctaj calculat si se analizeaza in limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finantare se finalizeaza cu acord pentru finantare (daca sunt indeplinite cumulativ toate conditiile si criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizeaza dupa efectuarea partiala sau totala a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finantare, in limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ajutorul de stat se va acorda in baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de constructii, achizitie de echipamente si active necorporale, iar activele aferente investitiei trebuie sa fie noi.
Schema de ajutor de stat are ca baza legala cadrul normativ european aflat in vigoare pana la data de 31 decembrie 2026.
 
TotalEnergieshiltiALLBIMBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 189 (Martie-Aprilie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
GEWISS
concelex
Arduro
KADRA
CDS
leviatan
MAKITA
EDIT-Structural
Acvatot 2019
EURO BUILD
theda mar
SSAB
quadratum
ERBASU CONSTRUCT
BogArt
SIGM
AED
strabag nivel 1
Eco Garden Construct
MCA
ELECTROGRUP
Daikin
Ubitech
TECNIC
noark
CONCEPT STRUCTURE

Parteneri

HABITAT
SCIA
FPSC_2019
aicps

Pereti cortina Tamplarie Aluminiu.ro Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<