ADR Centru: Investitii de 500 milioane euro in infrastructura educationala, in 18 ani |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 09 Sep 2025 08:19 |
![]() Dupa anul 2000, in general, interesul autoritatilor publice locale din Regiunea Centru pentru imbunatatirea conditiilor din educatie a fost tot mai mare.
![]() Scoala speciala Sfantu Gheorghe, Covasna
Astfel, pentru modernizarea infrastructurii de educatie numarul cererilor de finantare si cel al contractelor semnate a evoluat constant, datorita cresterii sumelor nerambursabile alocate pentru dezvoltarea acestui domeniu si gestionate la nivel regional de ADR Centru:
• Perioada 2007-2013: 67 de contracte semnate, cu valoarea totala de 323,12 milioane de lei, din care fonduri europene (FEDR) 205,17 milioane de lei.
• Perioada 2014-2020: 165 de contracte semnate, cu o valoare totala de 1,1 miliarde lei, valoarea fondurilor europene (FEDR) fiind de 780,49 milioane de lei.
• Perioada 2021-2027: peste 150 de cereri de finantare depuse, cu valoare totala solicitata de aproape doua miliarde lei, din care 50 de contracte semnate cu valoare totala de 821,35 miliarde lei.
"Educatia este cea mai importanta componenta de dezvoltare a unei societati, deoarece pune bazele a ceea ce vor deveni tinerii care au fost performanti de-a lungul anilor de scoala.
![]() Prin ADR Centru derulam investitii semnificative in ceea ce priveste infrastructura educationala si cifrele de mai sus arata ca acestea ocupa un loc important in alocarea fondurilor pe care le-am gestionat si le gestionam prin programele regionale. In general, cererile de finantare au ca obiect cresterea eficientei energetice a cladirilor unitatilor de invatamant, modernizare, reabilitare, extindere sau construire de imobile noi si achizitia de dotari si echipamente moderne. O scoala confortabila si bine dotata este atractiva si pentru cadrele didactice si pentru elevi. Este un element care poate asigura reducerea abandonului scolar, care a depasit 20% in ultimii ani. Aceasta valoare este mult prea mare, mai ales ca statisticile indica o rata mai mare de abandon scolar in mediul rural.
Este foarte bine ca a crescut constant numarul cererilor de finantare, atat cele din mediul urban, cat si al celor care vin din partea autoritatilor publice de la comune. Revitalizarea bazei materiale sustine din plin componenta umana a educatiei si, impreuna, ele trebuie sa contribuie activ la profesionalizarea cadrelor didactice si la imbunatatirea calitatii generale din invatamant", a declarat domnul Simion Cretu, directorul general al ADR Centru.
|