PMB a eliberat autorizatia de constructie pentru refacerea Planseului Unirii |
Infrastructura Publicat de Elena Icleanu 27 Mai 2025 10:54 |
![]() "In perioada imediat urmatoare, vom putea incepe lucrarile de consolidare si de punere in siguranta a intregii zone pietonale si rutiere din Piata Unirii. Este foarte important sa refacem placa de beton, veche de aproximativ 100 de ani, din centrul Bucurestiului si sa evitam posibile incidente neplacute, asa cum ne-au semnalat expertii tehnici care au analizat structura si au evaluat tot ceea ce tine de Planseul Unirii", a declarat Daniel Baluta, primarul Sectorului 4.
Pentru implementarea proiectului de refacere a Planseului, Guvernul Romaniei a acordat finantare in procedura de urgenta. Totodata, a fost atribuit si contractul de executie a lucrarilor, asocierii formate din companiile Constructii Erbasu (lider), Concrete & Design Solutions si Bog'Art, cu o valoare de 800 de milioane de lei. Din asociere mai fac parte, ca subcontractanti si terti, societatile Erbasu Edil Construct SA, Erbasu Total Construct SA, Aquaproiect, Concelex, CES Consulting Services, DP Proiect Instal, Prospect Drill, Invest Servicii Comerciale, Drum Concept si MC General Construct Alfa.
![]() Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii a fost elaborata de asocierea Concrete & Design Solutions - Yardman - Bau Stark - Euro Building Ideea.
Lucrarile aferente planseului, care ar urma sa se desfasoare pe parcursul a 24 de luni, vor urmari si marirea capacitatii de tranzitare a apelor fata de situatia actuala, realizarea unei platforme in vederea asigurarii lucrarilor de intretinere, mentinerea caminului de la nivelul carosabilului sau realizarea unuia nou pentru acces la sifoane, in zona parcului.
Suprafata de interventie va fi de 69.480 mp, din care suprafata de spatiu verde afectata va fi de 36.744 mp, iar aceasta va fi reamenajata in totalitate.
![]() |