Instalatii de apa & sisteme HVAC
Publicat de Ovidiu Stefanescu
25 Apr 2025 06:00
|
 Vanzarile grupului Georg Fischer (GF) realizate in anul fiscal 2024 au atins 4,776 miliarde CHF, in crestere cu 18,6% fata de valoarea din anul precedent, dat in scadere organica de 2,6%. Rezultatul operational EBIT s-a plasat la de 449 milioane CHF, cu o marja de 9,4%. Cesionarea diviziei GF Machining Solutions este pe drumul cel bun, iar procesul de evaluare pentru GF Casting Solutions este in curs de desfasurare, la fel ca si integrarea Uponor, care a fost redenumita GF Building Flow Solutions. Conducerea grupului a aratat ca 2024 a fost un an exceptional, in care GF a obtinut o performanta foarte solida intr-un mediu turbulent si a implementat masuri decisive pentru transformarea organizatiei, in vederea ocuparii pozitiei de lider global in domeniul solutiilor de flux. Pe parcursul anului, GF si-a demonstrat inca o data rezilienta pe fondul persistentei unor piete dificile, afectate negativ de tensiunile geopolitice actuale, de francul elvetian puternic etc. Cesionarea operatiunilor GF Machining Solutions va permite companiei sa-si sporeasca flexibilitatea strategica pentru a urmari noi oportunitati de crestere, precum si investitii generatoare de valoare in Flow Solutions for Industry, Infrastructure and Buildings. In ceea ce priveste Uponor, printre principalele realizari din 2024 se numara combinarea activitatii Uponor din domeniul infrastructurii cu GF Piping Systems, activitatea acestei din urma divizii fiind transferata catre GF Building Flow Solutions. Au fost puse, de asemenea, bazele viitoarelor sinergii comerciale prin introducerea unei oferte complementare de produse combinate GF Building Technologies si Uponor pentru clientii din intreaga lume. O noua linie de inovatie pentru Building Flow Solutions va fi prezentata la expozitia ISH, ce se va derula la FrankfurtMesse in luna martie a.c. GF face totodata progrese semnificative in vederea atingerii obiectivelor sale de sustenabilitate. Vanzarile din produse sau solutii care aduc beneficii sociale sau de mediu pentru clienti au atins 76%. In plus, emisiile de CO2 echivalent de domeniile de aplicare 1 si 2 au scazut cu 50% fata de nivelul de referinta din 2019. Performanta GF in materie de siguranta s-a imbunatatit, de asemenea, compania obtinand o rata scazuta a accidentelor. Pentru 2025, prognozele curente indica o crestere organica constanta sau cu o singura cifra situata in intervalul 1 – 5% si o profitabilitate EBIT de 10,5% - 12,5%. De reamintit faptul ca in Romania, GF este prezent prin intermediul unei filiale, cu sediul in Bucuresti.
|