- Hidrogenul cu emisii reduse de carbon - in special hidrogenul verde si cel albastru (captare de CO₂) - are un potential semnificativ pentru inlocuirea hidrogenului cu emisii ridicate de carbon (hidrogenul gri) cu hidrogen cu emisii reduse in industriile in care utilizarea acestuia este esentiala (precum rafinarea si productia de ingrasaminte). Consumul istoric de hidrogen al acestor industrii este de aproximativ 200 kT pe an. Aceasta cantitate este echivalenta cu aproximativ 10 TWh si corespunde a circa 10% din consumul de gaze naturale al Romaniei sau 18% din consumul national de energie electrica. De asemenea, exista utilizari noi in industrii existente, cum ar fi sectorul metalurgic, prin tehnologii de producere a otelului bazate pe utilizarea hidrogenului verde si integrarea hidrogenului cu emisii reduse, precum si a derivatilor acestuia (de tip combustibili verzi) si de transport, pentru reducerea emisiilor de carbon cu precadere in transportul naval, aerian si de mare tonaj. Hidrogenul poate juca un rol important in acele domenii unde inlocuirea cu solutiile alternative si mai putin poluante este greu de realizat, cu exceptia vehiculelor electrice si pe baza de combustibili ecologici care nu vor putea acoperi toata cererea pietei. Totodata, in special pentru piata de echilibrare, hidrogenul va fi utilizat pentru productia de energie electrica in perioadele de varf ale consumului. Hidrogenul cu emisii reduse ofera un avantaj major: posibilitatea de stocare a energiei pe termen nelimitat - un beneficiu unic in comparatie cu alte forme de stocare. In plus, permite valorificarea surplusului de energie regenerabila produsa, de exemplu vara de sistemele fotovoltaice, care altfel ar trebui fie vanduta la preturi negative, ori pierduta prin oprirea productiei in exces.

- In primul rand ar trebui luate in considerare aspectele economice, deoarece, fara aplicabilitati care sa fie fezabile din punct de vedere financiar, este putin probabil ca tehnologiile bazate pe hidrogen cu emisii reduse sa atinga maturitatea necesara. Estimarile realizate de noi in cadrul Strategiei de Hidrogen, folosind date specifice Romaniei (in special potentialul eolian si solar), indica faptul ca, pana in anul 2030, costul unui kilogram de hidrogen verde se va situa intre 3,3 si 3,7 euro/kg (echivalentul a 110 - 123 euro/MWh). Este important de mentionat ca peste 65% din acest cost este reprezentat de energia regenerabila necesara pentru producerea hidrogenului (in special hidrogen verde, care va fi majoritar). In consecinta, reducerea costului hidrogenului verde depinde in mod direct de disponibilitatea energiei verzi la un pret cat mai scazut, ceea ce implica dezvoltarea unei industrii a energiei regenerabile competitive.

Un al doilea aspect esential il reprezinta costul emisiilor de carbon. Cu cat acest cost va fi mai ridicat - iar documentele oficiale ale Uniunii Europene recomanda luarea in calcul al unui pret de aproximativ 100 euro/tCO₂ in 2030 - cu atat mai fezabila va deveni productia hidrogenului din punct de vedere economic, incat nu va fi afectata direct de acest cost.

In ceea ce privesc provocarile tehnologice, se anticipeaza ca toate tehnologiile de productie a hidrogenului cu emisii reduse - fie prin electroliza, fie prin captarea si stocarea carbonului (CCS) - vor parcurge un proces de scadere a costurilor (atat investitionale, cat si operationale) ca urmare a acumularii de experienta si optimizarii proceselor. Un exemplu relevant este evolutia tehnologiilor fotovoltaice, care au inregistrat in ultimii 10 ani o reducere semnificativa a costurilor CAPEX. Aceste reduceri de cost, combinate cu imbunatatiri tehnologice care vor creste randamentele de productie, vor reprezenta factorul-cheie pentru sporirea eficientei si pentru dezvoltarea pe scara larga a tehnologiilor bazate pe hidrogen cu emisii reduse.

A treia categorie de provocari vizeaza dezvoltarea cadrului de reglementare si autorizare pentru aceste tehnologii. Avand in vedere ca hidrogenul este un combustibil cu potential exploziv - la fel ca gazul natural - aceasta zona implica cerinte stricte de siguranta si control. Din acest motiv, reglementarile si procedurile de autorizare ar putea deveni un factor major de intarziere in adoptarea pe scara larga a tehnologiilor bazate pe hidrogen. Prin urmare, este esential ca autoritatile sa acorde prioritate dezvoltarii rapide si eficiente a acestui cadru normativ, pentru a facilita intrarea pe piata si a sustine tranzitia energetica.

- Cel mai probabil domeniu de dezvoltare este specializarea companiilor din sectorul constructiilor in dobandirea competentelor necesare pentru realizarea instalatiilor speciale asociate noilor tehnologii pe baza de hidrogen: de la productie (in special lucrarile de infrastructura pentru instalarea electrolizoarelor de mare capacitate), la stocare si transport (in mod special prin conducte dedicate). Acest proces implica adoptarea standardelor tehnice si autorizarea companiilor pentru a putea desfasura activitati in aceste tipuri de constructii specializate.

- Din punctul meu de vedere, desi este frecvent mentionat ca principal obstacol, finantarea nu reprezinta in acest moment cea mai mare provocare. Exista deja programe dedicate care ofera cofinantari prin granturi - precum PNRR, unde o prima runda de proiecte a fost deja inchisa. Mai sunt valabile si mecanismele europene prin care se pot obtine finantari directe pentru acest tip de initiative. In plus, sunt disponibile instrumente financiare precum "green bonds" sau programe de imprumut cu dobanzi preferentiale, care pot sustine dezvoltarea proiectelor bazate pe hidrogen cu emisii reduse. De exemplu, in cadrul finantarilor oferite prin Banca de Hidrogen, sprijinul financiar este acordat in regim concurential, in functie de nivelul subventiei solicitate (de regula, se prioritizeaza proiectele care necesita cel mai mic sprijin financiar per kilogram de hidrogen verde). In acest context, indiferent de mecanismul de finantare, cererea joaca un rol esential. Este foarte probabil ca Romania sa fie nevoita sa adopte politici publice de sprijin, orientate catre domenii-cheie cu potential ridicat de aplicare practica - precum transportul de mare tonaj. Stimularea cererii este motorul dezvoltarii intregii industrii, iar sectorul public poate juca un rol strategic, de exemplu prin stabilirea unor obiective mai ambitioase pentru companiile din domeniul energetic aflate sub control public (companii care, din cate stim, in prezent nu au proiecte sau planuri concrete in aceasta directie), astfel ca aceste entitati ar putea deveni actori-cheie in lansarea pietei de hidrogen in Romania. 

- Tehnologiile bazate pe hidrogen cu emisii reduse - in special hidrogenul verde - constituie un domeniu aflat in crestere, care se extinde gradual dincolo de industriile traditionale (precum petrochimia sau productia de ingrasaminte) catre sectoare noi, inclusiv cele cu expunere publica, cum ar fi transportul. Aceasta tranzitie implica, in mod firesc, necesitatea dezvoltarii si adoptarii unor standarde tehnice si de siguranta adecvate, atat pentru constructia, cat si pentru operarea acestor tehnologii. In acest context, una dintre principalele provocari este ritmul lent de actualizare si implementare a cadrului de reglementare, ceea ce genereaza un risc semnificativ de intarziere in adoptarea pe scara larga. Cea mai eficienta solutie, pe termen scurt, o reprezinta preluarea si armonizarea standardelor si normelor deja adoptate in statele membre ale UE aflate intr-un stadiu mai avansat de implementare, evitand astfel eforturile de "reinventare" la nivel national. In acest proces, statul are un rol esential in definirea si actualizarea cadrului de reglementare, in timp ce institutele de cercetare pot sprijini adaptarea si validarea locala a acestor standarde. Succesul acestui demers va depinde in mare masura de o prioritizare clara si strategica a domeniilor care necesita de urgenta un cadru normativ functional. Aceasta prioritizare este deja prevazuta in Strategia Nationala a Hidrogenului, odata cu intrarea in vigoare a documentului. Adoptarea oficiala a Strategiei reprezinta un pas urgent si absolut necesar pentru a evita riscul de intarziere semnificativ in demararea unor initiative esentiale in acest domeniu. Pentru a redresa sectoarele strategice de cercetare si inovare, este necesar un set de conditii, incepand cu o finantare adecvata de cel putin 2% din PIB, in conditiile in care statele performante din UE depasesc deja pragul de 3%. Aceasta finantare ar trebui sa fie directionata strategic, conditionata de atingerea unor tinte clare in domeniile prioritare pentru dezvoltare in Romania, inclusiv in sectorul hidrogenului verde sau cu emisii reduse. Un astfel de efort ar trebui insotit de un mecanism robust de monitorizare si ajustare, precum si de un sistem de stimulente bazat pe performanta, care sa incurajeze inovarea aplicata si sa sustina parcursul complet al unei initiative pana la implementare. Cercetarea si inovarea ar trebui sa devina piloni centrali in reducerea decalajelor tehnologice, iar participarea prompta in industrii noi (precum cea a hidrogenului) reprezinta o oportunitate reala pentru relansarea economica a Romaniei. 

- Este probabil ca cele mai mari oportunitati sa se regaseasca in sectorul transporturilor de mare tonaj, domeniu in care Romania se confrunta cu o crestere a emisiilor de CO₂. Un al doilea domeniu prioritar il reprezinta industriile traditionale, precum petrochimia si productia de ingrasaminte, care necesita, la randul lor, masuri urgente pentru reducerea emisiilor.

De asemenea, aplicatiile de tip Power-to-X (P2X), precum si dezvoltarea tehnologiilor pentru productia de "otel verde", constituie domenii cu potential semnificativ de decarbonizare.