BASF investeste intr-o noua fabrica de acid sulfuric pentru semiconductori |
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 30 Apr 2025 09:13 |
![]() Pe fondul constructiei si extinderii mai multor fabrici de cipuri in Europa, cererea de substante chimice de inalta calitate si puritate, precum acidul sulfuric pentru semiconductori, se afla in continua crestere. Aceasta nevoie este amplificata de un partener strategic al BASF, aflat in proces de constructie a unei noi fabrici de cipuri in Europa. Cipurile produse sunt utilizate in aplicatii din domeniul auto, comunicatii mobile si inteligenta artificiala.
Investitia BASF in lantul valoric al substantelor chimice pentru semiconductori se bazeaza pe parteneriate strategice si angajamente pe termen lung intre clienti si furnizori. Aceasta extindere va consolida semnificativ fiabilitatea lantului de aprovizionare pentru partenerii BASF, asigurand o livrare constanta si de incredere a acidului sulfuric de puritate inalta, produs local.
Situata in centrul platformei integrate de productie chimica BASF din Ludwigshafen, noua fabrica de ultima generatie, sustinuta de masuri riguroase de control al calitatii, va garanta livrarea de substante chimice cu puritate si calitate exceptionale – esentiale pentru procesele avansate de fabricatie a semiconductorilor. Proximitatea fata de operatiunile clientilor-cheie permite BASF sa raspunda mai prompt nevoilor acestora, oferind suport rapid si reducand timpii de livrare.
Anup Kothari, membru al Consiliului Directorilor Executivi BASF SE, responsabil pentru divizia Dispersii & Rasini, a declarat: "Suntem mandri ca am castigat increderea unor actori-cheie din sectorul semiconductorilor si ca suntem partenerul lor de baza in dezvoltarea viitorului lant de aprovizionare pentru materiale avansate dedicate semiconductorilor in Europa. Aceasta initiativa strategica subliniaza angajamentul BASF de a sprijini cresterea industriei avansate de semiconductori in Europa, valorificand, in acelasi timp, avantajele platformei integrate Verbund din Ludwigshafen".
BASF este lider global in furnizarea industriei semiconductorilor cu substante chimice in vrac de inalta puritate si formule chimice specializate esentiale pentru procesele de productie. Compania ofera un portofoliu cuprinzator de materiale utilizate in etapele esentiale ale fabricarii semiconductorilor, inclusiv curatare, gravare, depunere de metale si planarizare chimico-mecanica. Grupul german a generat vanzari de 65,3 miliarde de euro in 2024, avand peste 112.000 de angajati.
|