
Kone Corporation a anuntat pentru trimestrul al doilea din 2025 o scadere de 0,5% a comenzilor, pana la 2,316 miliarde euro (la rate de schimb comparabile, acest indicator s-a ajustat pozitiv cu 3%). In acelasi interval, vanzarile au crescut cu 1,8%, ajungand la 2,85 miliarde euro, avansul in termeni comparabili plasand-se la 4,9%. Rezultatul operational EBIT a fost de 338 milioane de euro sau 11,9 % din cifra de afaceri, iar fluxul de numerar din exploatare (inainte de elemente de finantare si impozite) s-a cifrat la 364,4 milioane de euro. La nivelul semestrului intai, comenzile au sporit cu 2,9%, pana la 4,694 miliarde euro, iar vanzarile cu acelasi procent, ceea ce a dus incasarile la 5,522 miliarde euro. Veniturile operationale au atins 614,7 milioane de euro, in vreme de fluxul operational de numerar s-a ridicat la 851,1 milioane de euro. Pentru intregul an fiscal, expertii companiei se asteapta ca vanzarile sale sa creasca cu 2% - 5% la rate de schimb comparabile, profitabilitatea urmand sa se incadreze in intervalul 11,8% - 12,4%. Conducerea corporatiei a afirmat ca al doilea trimestru din acest an a demonstrat puterea atat a diviziei de servicii, cat si a cele de modernizare, pe masura ce grupul a continuat sa-si puna in mod consecvent in aplicare strategia de crestere. Oficialii finlandezi au mai subliniat ca un mix favorabil de afaceri a fost principalul factor care a contribuit la atenuarea presiunii continue asupra marjelor pe piata chineza a echipamentelor noi. De asemenea, s-au inregistrat progrese in initiativele legate de excelenta in vanzari si operatiuni, precum si de eficienta achizitiilor. De aceea, este de asteptat ca aceste eforturi sa contribuie in mod semnificativ la performanta financiara generala, incepand cu anul viitor. Pe piata din Romania, subsidiara locala a anuntat pentru 2023 o cifra de afaceri de 70,66 milioane de lei, fata de 84,5 milioane de lei in precedentele 12 luni.